Luca-Aeris

Crezând că vocile s-au domolit, Închid ochii spre-a mă odihni, Dar sinele îmi fumegă înzecit, De vocea mea nu mă pot izbăvi. Șuieră și zgârie timpul de acum, Cu vorbele mele care mă afundă, Mă revarsă într-un adânc fum, De voință ce devine muribundă. Ce e propriu în mod conștient, Dacă îți ești, atât de improbabil, Potrivnic oricărui vesel moment, Piedică sieși, mereu, mereu abil, Dar e liniște, rar, în a mea lume, Parcă schițez un zâmbet aievea, Și la

Îmi dezmierd sufletul, înăbuşind O lacrimă, stând în lumina Soarelui, Fragmentele mele scumpe dizolvând, Tu şi tot ceea ce eşti, a nimănui, Şi ai fost o clipă, ceva mai mult De atât, dar acum eşti altcineva, Doar ceva ce nu pot să ascult, Nu mai e nevoie, sunt altundeva, Unde aievea sunt complet, doar Eu, reîntors la finalul poveştii, Din nou şi iar, cu un gust amar, Ceva ce tu nu ai putea vreodată ştii. Renasc, după toate aceste jocuri Copilăreşti, nimic nou ori mai bun, Dar rămân eu, fragmente tulburi, Ce-mi

În zorii unei dimineți atemporale, Mă trezesc mult prea copleșit, Pradă vreunei decizii finale, Ce mă lasă complet amorțit. Ating acest crâmpei de determinare, De parcă l-aș simți al meu, Și deviez din nepăsare, De parcă mi-ar fi greu. Dar lasă ochii să mi-i închid acum, Căci singur sunt eu, aici, Și tu îmi ești în cale, în drum, Și nu poți să mă ridici. Simt prea mult, oricum, orice ating, Ca un an, ca regret complet, Într-o secundă ce o sting, Infinit repetându-se încet.

Eşti o domnişoară, mai mult ca o fetiţă, Şi ţie îţi place să zâmbeşti la ale tale gesturi, Încă puţin roz şi să mai decupăm o steluţă, O numeai energie pozitivă, cu ea mă tulburi, Dar nu vei ştii, partea mea nu ţi-aş arăta, Îmi place cum radiezi tot ce e mai frumos, Te-aş ţine de mână dar credcă te-ar speria, Eşti dulce, dragă, de vreun fel mai melodios, Şi printre visări uit că eşti acum aici, Fii tu aproape, şi lasă-mă să te at

In agony I remain restrained, Nothing more than my own fault, For letting my soul become so staind, And not keeping it all in a halt, I've opened my heart to brightness, Yet unprepared I truely was then, To break free from my loneliness, My cold and bleak, forlorn den. Since emotions are long departed, What was the reason for caring, I once understood why they started, Now gladly they're dissapearing, In control of this, nothing more Than a fleeting moment of hope, My wounds are becoming but a sore, And my scars will help me cope. The 21st of May 2013

Tăcerea îmi va fi noua companie, Și mă voi afunda doar în prostie, Căci prea mult gândesc pentru voi, Iar voi sunteți orășeni de alt soi, Niște snobi ce au citit ceva cărți, Citate ce par a fi din alte părți, Căci mintea voastră prea e obosită, Să creeze ceva e cam ponosită. Și mai văd câte o fată drăguță, Dar la gramatică-i cam sărăcuță, Păcat, în lumea noastră de-acum, Cu un zâmbet se trece peste scrum, Ce a rămas din efortul de a gândi, Ș

Bună ziua, domnişoară dragă ce-mi zâmbeşti, Spune-mi de sclipirile tale de gânduri copilăreşti, Putem zâmbi, cum era când opt ani aveam, Şi la lumea în care trăim nu ne gândeam... Sau în acest moment de-nvălmăşeală a vieţii, Altor suflete ce ne-mpresoară s-aducem obiecţii, Căci a înţelege prea mult zâmbetul ne fură, Iar la a lor nepăsare putem devia în ură. Să ne pierdem în înţelegere ce se vrea idealistă, Cu o tentă de umor faţă de tot ce există, Căci zâmbetul de fericire nu se poate fura, Doar p

Dealuri și fragmente Îmi deschid ochii și mintea îmi amână înțelegerea puțin, totul e neclar. Sunetele mă invadează, pentru o clipă dulce de mai mult neclar, revenirea la viață, trezirea. Clipa de verde și albastru absolut ce te pătrunde și cuprinde, ce te amorțește și dizolvă. Trilul vreunor păsări, susurul de pe undeva, toate pe fundalul vântului ocolind tot ce întâlnește în cale. Nu, încă nu a venit momentul să îmi țin ochii deschiși. Îi închid, în același moment în care corpul meu prinde greutate, îl simt din nou.

Mă scindez privindu-mi sentimentele, Sperând ca măcar o dată să pot a adormi, Înainte să ajung a-mi contura visele În imaginea ta ce e tot ce-aş putea dori... Căci chipul îţi mângâi, dar te retragi, Mâna îţi ţin dar e, iar, atât de rece, Şi singurele speranţe-s privirile vagi, În care tot şi nimic deodată se petrece... În aroma dimineţii, de frumuseţe-mi spui, De alte lumi ce mie îmi erau ascunse, Şi mă atragi cum doar tu ştii sa mă supui, La emoţii ce nu rămâ

 Am ajuns a avea o percepţie foarte sumbră asupra societăţii în care trăim. Nu mai suntem uniţi, ne îndepărtăm unii de alţii. Şi există nenumărate cazuri de persoane care trăiesc în singurătate. Nu contează că au o familie, nu contează că au prieteni, nu au parte de iubirea ce le-ar putea fi oferită de o relaţie. E chiar tragic, modul în care persoanele care au ajuns să simtă cu inima, să înţeleagă cu mintea şi să se dedice cu întreg sufletul, ele nu au cui să împăr

Cand pe bolta-negurata Soarele se-nchide-n sine Ingeri negri se arata Tot strigandu-te pe tine. Si cand cerul negru tace Fluturi reci prin aer cad Luna care-n ceruri zace Te priveste cu chip fad. Noaptea rece de nebuna Se intinde pan' departe Unde cerul cu pamantul Se patrunde pan' la moarte. Si-n vazduh luceferi canta, Codrul zumzaie-n fundal Solul parca se-nfierbanta Stralucind prea imoral. Si pamantul se ingroapa Sub talazuri si-n cenusi, Om si gaza cripta-si sapa Catre ingerii rapusi. Si prin goluri si nestinta Omul cata cu nesat Spre un lant de nefiinta Agatandu-si-l de brat. Si cand soarele pravale Ale sale ra